Te așteptăm la o după-amiază relaxată de întâlniri culturale la habitat B1 – un spațiu deschis pentru prezentări, conversații, ateliere și artă participativă.
14:00 – what have I done?
Deschidem programul cu o discuție informală despre traseul unui profesionist din culisele sectorului cultural independent. Vei afla cum se nasc proiectele, ce provocări aduc cu ele și cum se conturează impactul lor real. O invitație de a înțelege munca invizibilă din spatele scenei.
15:00 – who do you think you are?
Prezentări de portofolii și întâlniri cu artiști emergenți. Vorbim despre cum ia naștere o lucrare – de la concept la formă finală – și despre cum poate fi împărtășit publicului un proces creativ viu.
16:00 – make it happen!
Atelier creativ coordonat de un artist invitat. Ai ocazia să experimentezi o tehnică artistică într-un format prietenos și accesibil. Materialele sunt oferite de noi, iar participarea este gratuită, în limita locurilor disponibile.
17:00 – all you can art!
Finalul zilei ne prinde într-o expoziție-performativă, unde lucrările capătă viață prin interpretare. Publicul este invitat să exploreze idei, să interacționeze și să participe activ la o expoziție de artă construită sub forma unei colecții de instrucțiuni – „corpus”.
Hai să (re)descoperim cum arta, dialogul și prezența se pot întâlni într-un spațiu comun de reflecție și joacă – împreună.